
Primăvara aceasta vorbim despre sisteme reziliente și conectivitate globală în cadrul cursului “Strategie pentru o economie digitală” - University of Suffolk
Peste 30 de manageri și antreprenori au absolvit acest curs în 2021. Conform feedback-ului primit din partea lor, conținutul acestui mini-MBA de strategie este livrat într-o manieră facilă și eficientă, alături de studiile de caz naționale și internaționale, care au ajutat la dezvoltarea abilităților de leadership și a gândirii critice și sistemice. Cursul de strategie i-a echipat pe cursanți cu instrumente utile pentru luarea deciziilor în contexte incerte. Mai mult, discuțiile despre contextul antreprenorial românesc conectat la sistemele economice globale au deschis noi idei de business.
Înscrieri curs strategie
Înscrierile pentru o nouă grupă de cursanți sunt deschise până în 15 aprilie. Pe parcursul celor 3 module predate față-în-față în Cluj-Napoca, cursanții vor obține:
- dezvoltarea abilităților de leadership pentru a lua decizii informate și a gestiona mai bine afacerea într-un context economic complex şi nesigur.
- dezvoltarea gândirii analitice și critice pentru a putea identifica tendințele de business emergente și a folosi resursele organizației într-un mod eficient.
- acces la o rețea de profesioniști şi experți internaționali cu expertiză atât în mediul de business, cât şi în cel academic.
- un context pentru exersarea gândirii strategice, pentru poziționarea pe piețele globale şi pentru a identifica și folosi avantajele competitive ale organizației într-o manieră strategică.
Primul modul va avea loc în 29 și 30 aprilie, al doilea în 20 și 21 mai, iar ultima întâlnire va fi organizată pe 10 și 11 iunie. Fiecare modul va avea un impact minim asupra programului de lucru, cursurile fiind organizate două zile pe lună [vineri - 6 ore; sâmbătă - 10 ore].
Locație curs strategie
Cursurile vor avea loc la Cluj-Napoca, în format fizic. Programul este acreditat de către Universitatea Suffolk din Marea Britanie, iar modulele vor fi predate de către Dr. Andrew Taylor, Managing Director TEE şi expert în strategie, cu peste 20 de ani de experiență în companii internaționale şi din România, Visiting Senior Fellow în Management la Universitatea Suffolk, cu experiență de predare în cadrul Universității Hull şi Universității Staffordshire, şi fondator al companiei de consultanță Connect CEE.
În cadrul fiecărui modul, vom avea invitați experți internaționali care se bucură de o vastă recunoaştere academică de la diverse şcoli de business din Marea Britanie (Hull, Suffolk, Northumbria - Newcastle) si Finlanda, precum şi antreprenori locali de la cele mai importante companii din România.
Programul este unic pe piața din România pentru că aduce în fața cursanților practicieni şi profesori universitari cu experiență internațională, oameni de afaceri şi profesionişti din industriile de IT, banking, finanțe şi industrie, şi pune cunoştințele transmise de aceştia într-un cadru teoretic bine structurat, organizat asemenea unui program de executive education de scurtă durată. Predarea şi informațiile transmise în sala de curs sunt acompaniate de exerciții de grup, discuții cu mentorii şi sesiuni de studiu individual.