Interviu cu bursierii TEE – Daniela Șuhanea

Câștigarea bursei mi-a dat curajul de a mă reîntoarce pe băncile școlii după 14 ani de practică în marketing și de a-mi găsi drumul în lumea antreprenorială.

 

Daniela Șuhanea a câștigat o bursă parțială pentru a studia programul TEE Executive MBA începând cu februarie 2022. De atunci, a studiat 7 module predate de profesori și experți români și internaționali, o dată la 6 săptămâni în Cluj. Daniela locuiește în Târgu Mureș, locul pe care îl consideră acasă și de unde în ultimii 15 ani a creat, implementat și coordonat  peste 1000 de campanii de marketing online și offline, la nivel național și internațional. În 2019 a înființat franc.agency, agenție de marketing strategic care abordează activitățile de comunicare ale unei companii în mod strategic pentru a genera performanță. Cariera de autor de specialitate și-a început-o în 2019, lansând pe piață două ghiduri de marketing practice pentru managerii de service-uri auto și clinici medicale private, dar și cursuri de marketing pentru începători și, cele mai populare, calendarele de social media anuale. În 2021, a publicat cartea Cu ce se manâncă de fapt marketingul

Aplică pentru o bursă Exec. MBA până în 25 noiembrie! Citește acest articol pentru a afla cum să te înscri în competiție!

TEE: Ce a însemnat pentru tine câștigarea unei burse parțiale pentru a studia programul Executive MBA?

Daniela: Câștigarea bursei parțiale a însemnat o oportunitate extraordinară de a-mi atinge un obiectiv profesional pe care mi-l doream de mai bine de 7 ani. Să știi marketing nu e același lucru cu a ști cum să conduci o afacere. De acest lucru eram conștientă încă de dinainte de a începe studiile. Câștigarea bursei mi-a dat curajul de a mă reîntoarce pe băncile școlii după 14 ani de practică în marketing și de a-mi găsi drumul în lumea antreprenorială.

TEE: Te-a ajutat calendarul de plată să-ți organizezi resursele financiare astfel încât să reușești să acoperi taxa programului?

Daniela: Deși antreprenorii sunt oameni care găsesc resurse și în piatră seacă, trebuie să recunosc că bursa parțială și calendarul de plată eșalonată mi-au oferit un confort financiar într-o perioadă economică dificilă pentru orice antreprenor.

TEE: În acest moment al studiilor, consideri că ți-ai recuperat investiția făcută în program?

Daniela: Clar, da! E atât de important ca antreprenor să ai confirmări în teorie pentru ceea ce de multe ori intuiești, dar și să descoperi instrumente noi care să te ajute să îți asumi riscuri calculate și să iei deciziile corecte la momentul potrivit. Simt ca în aceste luni de studii am învățat cât în cinci ani de practică. Intensitatea cu care treci prin module te forțează să ieși din zona de confort și să progresezi continuu.

 

Daniela Suhanea
Image
TEE: A avut programul vreun impact asupra jobului pe care îl ai? (eg. ai schimbat jobul, ai primit mărire de salariu, ai rezultate mai bune/ clienți mai mulțumiți etc.)

Daniela: Ca antreprenor tu singur îți schimbi jobul și îți dai mărire de salariu în funcție de rezultate. Nu am avansat în cariera propriu-zisă pentru că nu am unde să avansez, dar cred că am crescut ca om de afaceri. Am o strategie clară legat de unde vreau să ajung cu afacerea pe care o conduc în următorii ani și toate acțiunile pe care le fac sunt în acea direcție. Gândirea critică cred că e cel mai mare aport pe care l-am câștigat în ultimul an. Gândire critică ce mă ajută să iau deciziile corecte și justificate atât în teorie, cât și în practică. Deși sunt și implicații financiare, știu sigur că vor fi mult mai mari în anii care vor urma datorită Executive MBA-ului. Modul de lucru cu clienții, deși nu s-a schimbat, e mult mai bine documentat și clar am clienți mai multumiți.

TEE: Ce sfaturi le-ai da celor care vor să se înscrie la competiția pentru una dintre cele 4 burse parțiale pentru grupa EMBA 2023?

Daniela: Să facă pasul! Să aplice și să încerce; nu au nimic de pierdut. Procesul de obținere a bursei a fost unul plăcut și interesant, care m-a scos din zona de confort. Să trateze totul cu maximă seriozitate dacă își doresc cu adevărat să obțină bursa și să se pregătească pentru ce va urma. Indiferent dacă obțin sau nu bursa, să urmeze Executive MBA-ul TEE pentru că eu după mai bine de jumătate de an simt ca am învățat cât în cinci ani de practică.