Modulul de Systemic Management: Seeing the Big Picture - sesiuni gratuite deschise

Decembrie este acea perioadă a anului în care oamenii din întreaga lume își stabilesc rezoluții, fie ele personale sau profesionale, pentru a intra în noul an cu speranță și entuziasm. Business-urile trec printr-un proces de evaluare și discuții despre dezvoltare/investiții încep să aibă loc.

Cursanții programului TEE Executive MBA vor studia în decembrie un modul unic în cadrul  programelor MBA din România - Systemic Management: Seeing the Big Picture - prin intermediul căruia vor discuta despre cum să-și îmbunătățească procesele decizionale în cadrul propriilor companii pentru a putea evita inconsecvența, subiectivitatea și eroarea în practica actuală de management.

Modulul le va prezenta studenților un mod transdisciplinar de înțelegere a organizațiilor de toate tipurile și mărimile, concentrându-se pe gestionarea relațiilor și structurilor eficiente la locul de muncă. Studiile de caz le vor permite studenților să înțeleagă și să gestioneze organizații complexe prin schematizarea sistemică a proceselor și a structurilor interconectate dintr-o organizație.

Până la sfârșitul modulului de Systemic Management: Seeing the Big Picture, studenții vor înțelege cele mai relevante abordări complexe ale sistemelor de management datorită unui format care îi provoacă să reflecteze asupra propriilor experiențe personale de lucru. Acest modul este conceput pentru a sprijini dezvoltarea abilităților analitice pentru creativitate, reflecție critică și lucru în echipă.

Modulul va fi predat de Prof. Angela Espinosa și va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 8-11 decembrie.

Înscrie-te acum la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. pentru a participa la o sesiune gratuită de 3 ore în timpul acestui modul!  Aceasta este o mare oportunitate de a cunoaște cadrele didactice și studenții actuali, de a te implica în discuții, de a avea acces la materialele predate în clasă și de a afla direct de la studenți ce înseamnă acest program pentru dezvoltarea lor. Sesiunile gratuite vor avea loc în 9 decembrie de la ora 18.30 și în 10 decembrie, de la ora 9.
Prof. Angela Espinoza

Prof. Angela Espinosa este lider internațional în dezvoltarea ciberneticii organizaționale, o teorie a managementului complexității în organizații, inițiată de profesorul Stafford Beer. Ea a organizat mai multe conferințe internaționale și proiecte de cercetare care deschid calea în teoria și praxisul ciberneticii inovatoare. Angela a consiliat guverne, întreprinderi și comunități cu privire la forme mai eficiente de auto-organizare și responsabilitate socială și de mediu în mai multe țări din America Latină, Marea Britanie și Europa. În 2002, a obținut "Ashby Lecture Prize" din partea Federației Internaționale de Științe ale Sistemelor, "Premiul Norbert Wiener" în 2007, de la Emeraldi Literati, două burse EPSRC în perioada 2007-2010; și este membru de onoare al British Cyber Society.

3 ore Sesiune Executive MBA gratis

Continuăm seria activităților dedicate mediului de busines din România cu o nouă ediție Post-MBA School, o oportunitate pentru absolvenții noștri și alți lideri de a se întâlni, într-un mediu structurat de învățare, sub îndrumarea experților internaționali din cadrul programului Executive MBA acreditat de Universitatea Buckingham. Ultimul atelier din acest an va fi susținut de prof. Angela Espinosa pe 7 decembrie, de la ora 14. Timp de 6 ore, cei interesați de subiectul Systemic Management vor discuta despre abordarea în business a modelului viabilității și sustenabilității (VSM), inspirat de sistemul viabil al prof. Stafford Beer, și despre cum acest model poate fi folosit pentru a înțelege autoguvernarea ca instrument folosit în dezvoltarea viabilă și durabilă a unei organizații. Înscrierile sunt deschise până în 30 noiembrie folosind acest link. Costul sesiunii este de 120 euro+ TVA.

 

Dr. Ligia Cremene

Pentru a îmbogăți experiența de predare în cadrul modulului de Systemic Management: Seeing the Big Picture, am invitat un al doilea lector care să acopere câteva subiecte pe parcursul celor 4 zile de predare.

Dr. Ligia Cremene
este consultant în organizarea sistemică și leadership, cu experiență academică în inginerie și cercetare interdisciplinară. Experiența sa profesională este definită de gândirea sistemică și gestionarea complexității – atât în tehnologie, cât și în sistemele umane. În calitate de consultant sistemic, facilitator de transformare și coach (peste 4500 de ore lucrate), Ligia exploreză dinamica sistemului pe mai multe niveluri: individ, grup, organizație și societate. Astfel, ea ajută la crearea contextului spațiu-timp pentru ca indivizii, echipele și organizațiile să se redescopere și să se reinventeze. Poți afla mai multe despre munca Ligiei aici.

Modulul de Systemic Management este cel care incheie primul an de studiu al programului Executive MBA, an in care studenții au parcurs 8 module: au pornit de la leadership și resurse umane, mutând focusul apoi către economie, anteprenoriat, marketing și finanțe. Cu acest noțiuni la îndemână au creat apoi strategii de business și au analizat lanțul de aprovizionare și operațiuni al companiilor unde lucrează. În 2023 îi așteaptă alte 4 module!