Vineri 3 septembrie dăm startul celei de-a doua grupe de cursanți ai mini-mBA-ului de strategie acreditat internațional de Universitatea Suffolk din Marea Britanie. Timp de 4 luni, cei 11 cursanți vor studia cele 4 module predate de Andrew Taylor, Managing Director TEE şi expert în strategie, cu peste 20 de ani de experiență în companii internaționale şi din Romania, Visiting Senior Fellow în Management la Universitatea Suffolk, cu experiență de predare în cadrul Universității Hull şi Universității Staffordshire, şi fondator al companiei de consultanță Connect CEE.

In cadrul fiecarui modul, vom avea invitati experti internationali care se bucură de o vastă recunoaştere academică de la diverse şcoli de business din Marea Britanie (Hull, Suffolk, Northumbria - Newcastle) si Finlanda, de unde ne bucurăm să îl avem invitat pe prof. David G. Grant, decan responsabil cu cercetarea la Hanken School of Economics, precum şi antreprenori locali cu o prezență internațională consistentă de la cele mai importante companii din România.
Programul este unic pe piața din România pentru că aduce în fața cursanților practicieni şi profesori universitari cu experiență internațională, oameni de afaceri şi profesionişti din industria de IT, banking, finanțe şi industrie, şi pune cunoştințele transmise de aceştia într-un cadru teoretic bine structurat, organizat asemenea unui program de executive education de scurtă durată. Predarea şi informațiile transmise în sala de curs sunt acompaniate de exerciții de grup, discuții cu mentorii şi sesiuni de studiu individual.
Grupa din această toamnă este formată din 11 cursanți, care ocupă poziții de middle şi senior management, şi provin din domenii precum sectorul bancar şi financiar, software development, logistică, industrie, şi energie.
Ce oferă acest curs:
- dezvoltarea abilităților de leadership pentru a lua decizii informate și a gestiona mai bine afacerea într-un context economic complex şi nesigur.
- dezvoltarea gândirii analitice și critice pentru a putea identifica tendințele de business emergente și a folosi resursele organizației într-un mod eficient.
- acces la o rețea de profesioniști şi experți internaționali cu expertiză atât în mediul de business, cât şi în cel academic.
- un context pentru exersarea gândirii strategice, pentru poziționarea pe piețele globale şi pentru a identifica și folosi avantajele competitive ale organizației într-o manieră strategică.
Cursurile se desfășoară în weekend, in Cluj-Napoca o dată pe lună, din Septembrie până în Decembrie a.c.
Mai multe detalii despre program: https://teecluj.ro/ro/cursuri-tee.