Răspunsul TEE la situația COVID19

Suntem foarte întristați de actuala evoluție a evenimentelor, dar sănătatea și siguranța dvs. reprezintă cele mai importante aspecte pentru noi. Din acest motiv am pregătit câteva măsuri pentru a depăşi următoarea perioadă și a continua livrarea programului Executive MBA University of Hull și a celorlalte proiecte educaționale în întregime în mediul online, fără ca standardul de calitate al acestora să fie afectat în vreun fel, asigurându-ne în acelaşi timp că studenții noștri, profesorii Hull University Business School și personalul nostru rămân în siguranță și sănătoși.

Echipa Hull University Business School lucrează intens la pregătirea unei alternative on-line pentru programul Executive MBA pe care îl livrează la Cluj-Napoca din 2015. În acest sens, toate modulele programate până în august 2020 sunt livrate acum online, fără ca nivelul de calitate al predării să fie afectat de această tranziție. Ne vom întoarce la predarea față în față de îndată ce interdicțiile de călătorie vor fi ridicate. Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul lor. 

Dorim să-i anunțăm pe cei care doresc să se alăture următoarei grupe Executive MBA care va începe în august 2020 că mai avem câteva locuri rămase disponibile. Echipa Transilvania Executive Education continuă procesul de înscriere alături de Universitatea Hull, chiar dacă aceste procese s-au mutat în întregime în mediul onlineSesiunile Exec. MBA gratuite pe care le oferim celor interesați să se alăture programului EMBA sunt înlocuite cu video conferințe online în care puteți discuta cu profesorii Universității Hull care predau în cadrul programului și cu studenții noștri care vă vor răspunde oricăror întrebări pe care le aveți şi vă vor împărtăşi experiențele lor de predare şi învățare. Pentru a participa la aceste video conferințe şi pentru a intra în contact cu noi vă rugăm să utilizați același formular disponibil pe site-ul nostru.

Universitatea Hull organizează în următoarele săptămâni o serie specială de webinarii pe tema COVID19. Experți din domeniul academic și consultanți ai Hull University Business School sunt gata să vă împărtășească expertiza lor și să vă ofere sfaturi cu privire la provocările cu care se confruntă mediul de afaceri în această perioadă. Pentru mai multe detalii vă rugăm să consultați site-ul nostru (secțiunea blog). Lucrăm la un plan pentru a organiza următoarele sesiuni de conferințe Executive Talks în format online. Ne propunem ca împreună cu absolvenții și partenerii noștri să dezbatem cele mai relevante subiecte şi probleme cu care se confruntă în prezent mediul de afaceri şi să folosim expertiza comunității noastre Executive MBA pentru a depăşi criza actuală.

Întâlnirile Teach Yourself Business s-au mutat în mediul online, prima ediție în acest format având loc pe 30 martie, cu aproape 20 de participanți care s-au alăturat grupului pentru a discuta despre cartea Affluenza de James Oliver. Vă vom ține la curent cu următoarele sesiuni online pe care le organizăm. Dacă sunteți interesați să participați, avem rugămintea să ne trimiteți un email la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Ne propunem să fim un hub de idei și expertiză pentru societatea civilă și comunitatea de afaceri. Organizăm sesiuni online cu comunitatea noastră tocmai pentru a facilita schimbul de idei și a contribui la găsirea soluțiilor la problemele tot mai diverse din mediul de business.